Statistică alarmantă: O treime din populaţia României este expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială

Sursa: Mediafax

Peste 38% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială, cu 15,3% peste media europeană – care este de 23,5%, potrivit datelor publicate, marţi, într-o analiză a Eurostat.

Potrivit biroului de Statistică al Comisiei Europene, în România, 38,8% din populaţia ţării este expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială, înaintea Bulgariei, unde 40,4% din cetăţeni sunt expuşi sărăciei.

Comparativ cu 2010, când 41,1% dintre români erau expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială, în 2016 ponderea acestora a scăzut cu 2,7%.

Citește mai mult…

Prima statistica a persoanelor cu sindrom Down

Sursa: DownInfoPlus

În România sunt 4420 de persoane cu sindrom Down. Dintre aceștia 2611 sunt copii și 1809 adulți.

Județul cu cele mai multe persoane cu sindrom Down este Iași în număr de 274, iar cele mai puține se află în Sălaj în număr de 34.

Copii

Nivelul de școlarizare: Județul cu cei mai mulți copii cu sindrom Down în învățământul preșcolar este Buzău cu 26 copii, primar Mureș cu 23 copii, gimnazial Hunedoara cu 21 copii, iar neșcolarizați Vaslui cu 59 copii.

Din cei 2611 copii cu sindrom Down, doar 41% urmează o formă de învățământ, restul fiind neșcolarizați.

Servicii de recuperare: Județul cu cei mai mulți copii cu sindrom Down care beneficiază de servicii de recuperare în cadrul DGASPC este Timiș cu 66 copii iar județul Iași deține recordul cu cei mai mulți copii cu sindrom Down, 50 la număr, care beneficiază de servicii de recuperare în cadrul O.N.G.-urilor.

Citește mai mult…

Drama educaţiei în România: Numărul elevilor a scăzut cu 30% în 25 de ani, iar nivelul pregătirii lor este tot mai slab

Sursa: Ziarul Financiar

„Populaţia şcolară (exclusiv învă­ţământul superior) s-a redus în perioada 1990/1991 – 2013/2014 cu 1,4 milioane elevi, ceea ce reprezintă aproape 30% din populaţia şcolară din anul 1990/1991. Principalii factori care au deter­minat această reducere sunt scă­derea natalităţii, emigraţia şi abandonul şcolar“, arată un raport al Curţii de Con­turi care analizează situaţia învăţă­mântului românesc din perspectiva angajamentului asumat de România în Strategia Europa 2020.

Iar raportul conchide:  distanţa este enormă şi nu par să existe şanse ca ţintele propuse să fie atinse, dimpotrivă.

Gradul de cuprindere în învăţă­mânt a populaţiei în vârstă de 7-10 ani şi 11-14 ani – arată documentul citat – a înregistrat o evoluţie descendentă, ast­fel încât în anul şcolar 2013/2014 nu era cuprinsă într-o formă de învă­ţământ 7,2% din populaţia de 7-10 ani şi 8,5% din populaţia de 11-14 ani. În anul 2014, 18% din populaţia în vârstă de 18-24 ani avea studii cel mult gim­na­ziale şi nu mai urma nicio formă de pregătire.

Citește mai mult…

În România, 3 din 10 copii vor fi afectaţi de sărăcie

Sursa: Libertatea

Sărăcia reprezintă privarea de condiţii umane de bază precum o alimentaţie sănătoasă, accesul la apă curată, servicii de sănătate şi adăpost sunt inaccesibile unei anumite categorii de populaţie din cauza dificultăţii de a şi le permite. Iar până la finalul anului 2009, conform estimarilor Băncii Mondiale, 351.000 de copii, cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani, vor fi afectaţi de sărăcie. O altă problemă la nivel naţional este rata abandonului şcolar, care a crescut de 3 ori pentru învăţământul primar şi gimnazial în perioada 2000-2007. Peste 70.000 de copii sunt astăzi obligaţi să muncească pentru a supravieţui, în loc să meargă la şcoală, iar dintre aceştia 1,200 trăiesc şi muncesc pe stradă în Bucureşti.

Citeste mai mult

Despre orfanii din România

Sursa: Dilema Veche

Intr-o dimineaţă însorită de duminică mă tot uitam prin copacii pe care-i puteam atinge cu gîndul, la frunzele acestora care-şi recăpătau verdeaţa pe care-au lăsat-o în urmă cu două sezoane şi mi-a trecut prin gînd sentimentul reînvierii. Căutînd prin fiţuicile aruncate prin cameră, am dat de cîteva zeci de pagini de notiţe, m-am decis să închid ochii, să mă las purtat de valul Universului şi să mă opresc la o pagină care să-mi fie izvor de inspiraţie pentru respectiva duminică. În căutările mele am surprins un citat care mi-a inspirat dintotdeauna teama trecutului. Mi-am spus că trebuie să fiu bărbata Zoe şi să atac frontal subiectul citatului.

Citatul este un extras dintr-o convorbire dintre doamna Maylie şi Oliver Twist: „Oliver, my child,” said Mrs. Maylie, ”where have you been, and why do you look so sad? There are tears stealing down your face at this moment. What is the matter?”It is a world of disappointment: often to the hopes we most cherish, and hopes that do our nature the greatest honour.” (Oliver Twist, pp. 622–623). Este un moment de la sfîrşitul romanului realist „Oliver Twist” de Charles Dickens (publicat între 1837 – 1839, în serii), un moment în care Oliver îi destăinuie doamnei Maylie tristeţea cu care speranţele lui au fost năruite prin dezamăgirile vieţii prin care acesta trecea.

Plecînd de la aceste gînduri ale lui Twist, m-am gîndit că ar fi bine să aduc în faţa cititorilor un text al unui subiect sensibil, subiect care are strînsă legătură cu citatul redescoperit: despre o pagină din ceea ce înseamnă să fii orfan (instituţionalizat) în România. Este un text pe care vreau să-l trataţi, dragi cititori, cu mare atenţie şi care vreau să fie înţeles întru deplinătatea entităţilor sale empirice. Să fie privit cu sufletul, cu mintea deschisă, fără prejudecăţi, fără stereotipuri, fără rasism, fără mentalităţi greşite sau segregare socială.

Scurt context istoric

Mulți dintre cetățenii contemporani își imaginează că viața de orfan înseamnă să fii transpus într-unul dintre personajele marcante din literatura universală, că înseamnă, totodată, să fi trăit în condițiile realismului englez sau francez din secolul al XIX-lea şi, prin excelenţă, să fii micul Rémi, Cuore, Marius sau Cosette, Pip, Twist sau Copperfield. Foarte mulţi nu ştiu, nu au cum să ştie şi nu trebuie învinovăţiţi pentru momente pe care nu le-au trăit sau nu le vor trăi.

Citește mai mult…

 

Despre problemele orfaniilor

Sursa: www.stiripesurse.ro

Orfanii, `detinutii` nevinovati pe care Guvernul nu-i gratiaza

In orfelinatele din Romania, sapunul si hartia igienica sunt un lux tinut sub cheie de infirmiere. Copiii dorm intotdeauna mai multi intr-un singur pat, mancarea e insuficienta iar principala forma de dresaj –caci „educatia” si „orfelinatul” nu pot sta in aceeasi propozitie – ramane, inca din evul mediu, bataia. Deceniile de post-comunism nu au ameliorat soarta orfanilor abandonati in casele de copiii din Romania, iar putinele exemple de succes, putinii adulti integrati in societate proveniti din orfelinate sunt priviti ca supravietuitori iubiti de soarta. Fie ca au ajuns actori, asistenti sociali, juristi sau sportivi, toti cei care au rezistat lucizi orfelinatelor romanesti vorbesc despre teroarea din centrele de plasament. Recent, un astfel de supravietuitor, Visinel Balan, a candidat independent pentru Camera Deputatilor, tocmai pentru a incerca sa interzica prin lege casele de copii. De ce? Pentru ca violurile sau abuzurile fizice si psihice la care a fost martor sau chiar victima au lasat urme adanci, nevindecabile.

“O chema Ana Maria Trandafir. Eram pe holul scărilor de la casa de copii din Comănești. La un moment dat fetița asta mă întreabă: ‘Sunt galbenă în ochi?’. O privesc și într-adevăr era foarte galbenă.
După câteva zile a intrat în comă și a murit, fiindcă mâncase un ou din baltă. I s-a făcut poftă de un ou pe care l-a văzut în baltă și l-a mâncat (…) Georgiana avea aproximativ 13-14 ani și era de la mine din centru. Eu aveam undeva până în 10 ani și mergeam cu ea la cerșit. (…) La un moment dat un tip, un psihopat, a abordat-o și efectiv a dispărut. Ulterior am văzut în presă poza tipului care am văzut că a agățat-o, era un bătrân și pe poza aia scria: ‘Psihopatul care a omorât-o cu 21 de lovituri de cuțit pe Georgiana’. Ăla a fost momentul meu de șoc. Individul a abordat-o pe tren și au coborât la Focșani. Noi deseori coboram cu oameni, fiindcă eram entuziasmați că ne bagă în seamă. Și eu am coborât cu foarte mulți oameni, fie că-mi dădeau de mâncare, fie că mergeau să-mi cumpere ceva, alții își petreceau timpul cu tine, să îți facă ziua mai frumoasă.” Interviu cu Visinel Balan, Romania Curata, 30 noiembrie 2016

In iunie 2015, un orfan de 14 ani s-a sinucis chiar in curtea centrul de plasament din Prilipet, judetul Caras-Severin. In cazul sau, sistemul a fost de doua ori vinovat: l-a impins spre moarte si nu l-a putut impiedica sa-si ia viata. Teoretic, era supravegheat non-stop. Practic, e mort de aproape doi ani.

In luna decembrie a aceluiasi an, doi tineri dintr-un centru de plasament craiovean au decis ca viata unui orfan institutionalizat in Romania nu merita traita. „La nivelul institutiei nu avem motive sa ne simtim vinovati”, a declarat atunci directorul DGASPC Dolj Florin Stancu. Dupa mai bine de un an, Stancu e in continuare in functie.

Sunt peste 22.000 de copii institutionalizati in centrele de plasament din Romania, iar intre 2013 si 2015, 228 de orfani au murit din diverse cauze. In termeni statistici, in ultimii ani, un copil a murit in orfelinatele romanesti la fiecare 5 zile.

Pentru copiii nimanui, guvernele nu au propus nicio ordonanta de urgenta. Nicio lege cu dedicatie nu a fost lucrata in timp record pentru a-i trezi pe orfani din cosmarul caminelor romanesti. CEDO nu ne amendeaza pentru ca exterminam copiii fara parinti, deci nu exista nicio presiune asupra guvernantilor. Sigur ca si orfelinatele sunt suprapopulate, nu doar penitenciarele, dar nu aglomeratia ii sperie pe copiii abandonati, ci foametea, bataile si exploatarea sexuala. De fapt, in timp ce politicienii transformati in avocati ai detinutilor vorbesc despre inghesuiala din penitenciare, despre dreptul detinutilor de a sta rasfirati in celula, conform standardelor europene, orfanii nu plang pentru ca dorm in acelasi pat. Dimpotriva, cand statul le incalca dreptul la spatiu, gasesc o farama de bucurie, simtindu-se oarecum mai protejati, mai putin expusi.

De fapt, singura lege la care fac apel orfanii, singura pe care si-ar dori-o respectata acum, e legea naturii, a supravieturii. Dar foamea nu e sanctionabila de hotarari pilot ale CEDO, inteleg, si nici abuzurile psihice si fizice asupra minorilor institutionalizati. Deci, legea naturii este inferioara legislatiei europene privind conditiile din penitenciare. Altfel, sunt convins, Guvernul Romaniei ar fi tratat in ordinea importantei cele doua chestiuni…

Orfanii si detinutii sunt oameni lipsiti de libertate intr-un sistem de stat. Responsabili pentru situatia lor sunt, insa, doar detinutii. Deloc intamplator, prioritate in ochii Guvernului au tot
detinutii. De ce? Poate pentru ca niciun demnitar nu a fost orfan institutionalizat. Detinuti, in schimb, au ajuns multi pana acum. Si inca numaram.