In orfelinatele din Romania, sapunul si hartia igienica sunt un lux tinut sub cheie de infirmiere. Copiii dorm intotdeauna mai multi intr-un singur pat, mancarea e insuficienta iar principala forma de dresaj –caci „educatia” si „orfelinatul” nu pot sta in aceeasi propozitie – ramane, inca din evul mediu, bataia. Deceniile de post-comunism nu au ameliorat soarta orfanilor abandonati in casele de copiii din Romania, iar putinele exemple de succes, putinii adulti integrati in societate proveniti din orfelinate sunt priviti ca supravietuitori iubiti de soarta. Fie ca au ajuns actori, asistenti sociali, juristi sau sportivi, toti cei care au rezistat lucizi orfelinatelor romanesti vorbesc despre teroarea din centrele de plasament. Recent, un astfel de supravietuitor, Visinel Balan, a candidat independent pentru Camera Deputatilor, tocmai pentru a incerca sa interzica prin lege casele de copii. De ce? Pentru ca violurile sau abuzurile fizice si psihice la care a fost martor sau chiar victima au lasat urme adanci, nevindecabile.
“O chema Ana Maria Trandafir. Eram pe holul scărilor de la casa de copii din Comănești. La un moment dat fetița asta mă întreabă: ‘Sunt galbenă în ochi?’. O privesc și într-adevăr era foarte galbenă.
După câteva zile a intrat în comă și a murit, fiindcă mâncase un ou din baltă. I s-a făcut poftă de un ou pe care l-a văzut în baltă și l-a mâncat (…) Georgiana avea aproximativ 13-14 ani și era de la mine din centru. Eu aveam undeva până în 10 ani și mergeam cu ea la cerșit. (…) La un moment dat un tip, un psihopat, a abordat-o și efectiv a dispărut. Ulterior am văzut în presă poza tipului care am văzut că a agățat-o, era un bătrân și pe poza aia scria: ‘Psihopatul care a omorât-o cu 21 de lovituri de cuțit pe Georgiana’. Ăla a fost momentul meu de șoc. Individul a abordat-o pe tren și au coborât la Focșani. Noi deseori coboram cu oameni, fiindcă eram entuziasmați că ne bagă în seamă. Și eu am coborât cu foarte mulți oameni, fie că-mi dădeau de mâncare, fie că mergeau să-mi cumpere ceva, alții își petreceau timpul cu tine, să îți facă ziua mai frumoasă.” Interviu cu Visinel Balan, Romania Curata, 30 noiembrie 2016
In iunie 2015, un orfan de 14 ani s-a sinucis chiar in curtea centrul de plasament din Prilipet, judetul Caras-Severin. In cazul sau, sistemul a fost de doua ori vinovat: l-a impins spre moarte si nu l-a putut impiedica sa-si ia viata. Teoretic, era supravegheat non-stop. Practic, e mort de aproape doi ani.
In luna decembrie a aceluiasi an, doi tineri dintr-un centru de plasament craiovean au decis ca viata unui orfan institutionalizat in Romania nu merita traita. „La nivelul institutiei nu avem motive sa ne simtim vinovati”, a declarat atunci directorul DGASPC Dolj Florin Stancu. Dupa mai bine de un an, Stancu e in continuare in functie.
Sunt peste 22.000 de copii institutionalizati in centrele de plasament din Romania, iar intre 2013 si 2015, 228 de orfani au murit din diverse cauze. In termeni statistici, in ultimii ani, un copil a murit in orfelinatele romanesti la fiecare 5 zile.
Pentru copiii nimanui, guvernele nu au propus nicio ordonanta de urgenta. Nicio lege cu dedicatie nu a fost lucrata in timp record pentru a-i trezi pe orfani din cosmarul caminelor romanesti. CEDO nu ne amendeaza pentru ca exterminam copiii fara parinti, deci nu exista nicio presiune asupra guvernantilor. Sigur ca si orfelinatele sunt suprapopulate, nu doar penitenciarele, dar nu aglomeratia ii sperie pe copiii abandonati, ci foametea, bataile si exploatarea sexuala. De fapt, in timp ce politicienii transformati in avocati ai detinutilor vorbesc despre inghesuiala din penitenciare, despre dreptul detinutilor de a sta rasfirati in celula, conform standardelor europene, orfanii nu plang pentru ca dorm in acelasi pat. Dimpotriva, cand statul le incalca dreptul la spatiu, gasesc o farama de bucurie, simtindu-se oarecum mai protejati, mai putin expusi.
De fapt, singura lege la care fac apel orfanii, singura pe care si-ar dori-o respectata acum, e legea naturii, a supravieturii. Dar foamea nu e sanctionabila de hotarari pilot ale CEDO, inteleg, si nici abuzurile psihice si fizice asupra minorilor institutionalizati. Deci, legea naturii este inferioara legislatiei europene privind conditiile din penitenciare. Altfel, sunt convins, Guvernul Romaniei ar fi tratat in ordinea importantei cele doua chestiuni…
Orfanii si detinutii sunt oameni lipsiti de libertate intr-un sistem de stat. Responsabili pentru situatia lor sunt, insa, doar detinutii. Deloc intamplator, prioritate in ochii Guvernului au tot
detinutii. De ce? Poate pentru ca niciun demnitar nu a fost orfan institutionalizat. Detinuti, in schimb, au ajuns multi pana acum. Si inca numaram.
Sursa: www.stiripesurse.ro
