Asociația Mia’s children

Mia’s Children este o organizaţie non-profit licențiată și acreditată în România, la baza căreia stă un Vis:  Visul de a salva copiii și tinerii din Bucureşti și din zonele limitrofe care au resurse limitate, sunt neglijați, abandonați sau abuzați. Visul de a oferi acestora un mediu iubitor şi încurajator.  Visul de a-i vedea devenind membri fericiţi şi sănătoşi ai societăţii româneşti, din punct de vedere fizic, emoţional şi spiritual.

Scopul asociației este să ajute copiii și tinerii să crească și să trăiască vieți mai bune, departe de sărăcie, abuz, prostituție, abandon școlar, droguri.

La Mia’s Children, copiii au parte de educație, consiliere, cursuri de artă, canto, creație literară, teatru, activități sportive și multe altele.  La Mia’s Children se depun eforturi pentru păstrarea unei relații vii între copii și familiile lor.